Micropigmentare capilară – PIGMENTALIA – Soluția eficientă a simulării firelor de păr pe scalp

TRICOPIGMENTAREA SAU MICROPIGMENTAREA SCALPULUI ESTE O TEHNICĂ SPECIALĂ ȘI SPECIFICĂ, DIFERITĂ DE MICROPIGMENTAREA ESTETICĂ ȘI RECONSTRUCTIVĂ

Vezi lista de prețuri

CE ESTE TRICOPIGMENTAREA?

Tricopigmentarea este o tehnică de camuflaj, specifică fiecărui client în parte, în funcție de situația clinică, de trăsăturile faciale, de dorințele și de așteptările lor. Este o tehnică în care foliculul pilos este imitat în creștere, creând o iluzie optică care permite un aspect confortabil, natural.

Diferențele dintre micropigmentarea estetică facială (sprâncene, buze, ochi) și micropigmentarea capilară constau în:

  • Adâncimea implantării pigmentului
  • Aparatul și aplicatoarele (ace) folosite
  • Pigmenții utilizați
  • Metodele de aplicare, metoda de instruire
  • Indicațiile specifice ale pielii în zona de lucru

Protocol de lucru:

  • Sunt necesare trei ședințe, dintre care două succesive și ultima după minim 30 de zile.
  • Prima ședință – densitate maximă de lucru.
  • A doua ședință, se lucrează cu lupe și se implantează puncte printre cele implantate cu o zi înainte și firele de păr naturale (acolo unde există). Se lucrează respectând zonele anatomice ale scalpui: frontală, temporală, parietală, vertex, occipitală, în ideea de a obține acel aspect degrade, natural, către linia frontală.
  • Tehnica constă în implantarea unor depozite microscopice de pigment pe suprafața scalpului, acolo unde este nevoie, nu mai profund de 0,4 – 0,5 mm în piele, care optic reduc aspectul de lipsă de păr, uniformizează zonele cu și fără păr, camuflează cicatrici. Această metodă constă în simularea bulbului firului de păr în ideea de a obține un camuflaj perfect.

Ce trebuie să știe clientul:

  • În prima săptămână clientul trebuie să respecte restricțiile de expunere la soare, transpirație excesivă, mersul la saună sau piscină, apă sărată.
  • Nu trebuie să folosescă șepci sau căciuli.
  • Trebuie să folosească un șampon și un ser, special create pentru tratamentele de tricopigmentare.

Ce este cel mai important de urmărit în cazul unui tratament de tricopigmentare:

  • Uniformitatea și adâncimea de implantare a pigmentului pe scalp.
  • Cunoșterea anatomiei straturilor pielii scalpului cu acțiunile glandelor sebacee și sudoripare – care pot influența atât culoarea pigmentului cât și mărimea punctelor implantate.
  • Viteza de implantare a aparatului.
  • Aceeași cadență în mișcare – pe care o poate asigura dermograful aparatului și tehnica aplicată, presiunea mâinii.
  • Desenul și forma liniei frontale și temporale.
  • Executarea corectă și diferită de lucru în funcție de zonele anatomice ale scalpului.
  • Echidistanța punctelor implantate – ideal este să fie dată atât de tehnologie cât și de protocolul de lucru.
  • Micropigmentarea în zona liniei frontale, trebuie făcută gradat, pentru a elimina posibilitatea de a rămâne cu o zonă delimitată strict de o linie dreaptă sau curbă. Modul de implantare este diferit în primele două ședințe în așa fel încât să avem o nuanță degrade către linia frontală aspect care oferă naturalețe rezultatului final.

Notă!

Dacă punctele nu sunt implantate într-o manieră geometrică, dacă nu sunt utilizați pigmenți speciali creați pentru zona scalpului, nu se folosesc aplicatoare care să asigure o implantare rapidă, precisă cu traumă minimă, dacă nu aveți tehnologia care să permită intrarea și ieșirea acului în piele perfect perpendicular și fără a staționa, se pot ajunge la rezultate dezastruoase cum ar fi:

  • Punctele pot expanda datorită circulației sanguine și limfatice din zona scalpului și pot căpăta forme inegale și exagerate în mărime
  • Culoarea pigmenților poate degenera și aspectul să fie unul total necorespunzător unui asemenea tratament
  • Zonele pot arăta cu puncte foarte aglomerate într-o zonă și distanțate într-o altă zonă – aspect ”dalmațian”.

 

Mai ai nevoie de ajutor? Contactează-ne!

Pentru alte întrebări ne poți scrie la adresa de e-mail office@restylanebeauty.ro sau ne poți suna la +40 730 613 933

022032051