Buze senzuale instant!

Procedura de augmentare buze

Da, volumizare buze! Buzele sunt considerate de mulţi cea mai senzuală parte a feței unei femei. Din acest motiv, multe doamne și domnișoare solicită specialiştilor în frumuseţe procedura de volumizare buze prin injectarea cu acid hialuronic, în acest fel putându-şi îmbunătăți aspectul fizic, devenind mai atractive. Augmentarea buzelor chiar poate schimba în bine fața unei persoane, singura condiție fiind aceea de a se păstra o linie de mijloc şi de a nu se exagera în privința volumului buzelor.

Clinica noastră utilizează fillere cu acid hialuronic de top în industrie, transparente, omogene, bioresorbabile, fără origine animală. Consultaţia se realizează împreună cu medicii noştri specialişti în urma unei programări prealabile.

Apasă mai jos pentru a vedea cum funcţionează procedura.

 

procedura video

În ce constă procedura de mărire a buzelor?

Augumentarea buzelor este o procedură non-invazivă ce constă în injectarea cu acid hialuronic care se resoarbe în aproximativ 6-9 luni, în functie de organismul fiecăruia. Astfel, poti avea buze remodelate, conturate, hidratate, păstrandu-şi totuşi aspectul natural. Procedura de mărire a buzelor durează aproximativ 30 de minute şi poate necesita anestezie locală, deşi, în majoritatea cazurilor este suficientă aplicarea unei creme anestezice ce conține lidocaina, reducând astfel disconfortul penetrarii acului.

Procedura începe prin demachierea zonei ce urmează a fi injectată, ştergerea ariei cu un antiseptic, anestezie locală şi degresarea zonei cu alcool, injectarea produsului şi masaj de modelare. Pacienta îşi poate relua activitatea zilnică imediat după tratamentul de volumizare a buzelor.

CE ESTE ACIDUL HIALURONIC?

Pielea tânără este bogată în acid hialuronic, o substanță care leagă apa din organism, creând astfel volum, hidratând pielea și asigurând un aspect moale și plin al feței. Pe măsură ce îmbătrânim, acidul hialuronic are un efect mai slab, rezultând în pierderea de volum, elasticitate și riduri ale feței. Acidul hialuronic este folosit pe scara largă în medicină și zeci de milioane de oameni au beneficiat de astfel de tratamente.

Atunci când este injectat, acidul hialuronic este absorbit de corp și, în timp, va fi eliminat, de aceea rezultatele țin de la 3 luni în zone mai mobile ale feței cum ar fi în buze și până la 12 luni în zone mai puțin mobile, precum ar fi nasul sau pomeții.

Ce variante de fillere de augmentare a buzelor se recomanda?

Există mai multe variante de fillere cu acid hialuronic pentru buze, principalele diferențe dintre ele fiind legate de persistența rezultatelor obținute în urma injectării și de senzația resimțită în buze a fillerelor. Există anumite fillere cu acid hialuronic care ajută la un aspect mai fin și hidratat al buzelor, în timp ce prin folosirea altora rezultă un volum al buzelor mai mare, ajutând la repararea contururilor care și-au pierdut forma, a asimetriilor, precum și a aspectului plat al buzelor.

Clinica noastră lucrează cu produse de top în domeniu, precum Restylane, Juvederm şi Stylage pentru cele mai bune rezultate şi cliente fericite.